UBB celebreaza Ziua Internationala a Dizabilitatilor

Scris de  Noi 28, 2016

Sâmbătă, 3 decembrie 2016, în intervalul orar 16.00-18.00, va avea loc prima întâlnire din anul universitar 2016-2017 a programului Be active together, un program incluziv, organizat în cadrul Biroului pentru Studenți cu Dizabilități, în colaborare cu Facultatea de Educație Fizică și Sport (UBB). Evenimentul se va desfășura cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități si va avea loc în Sala Gheorghe Roman din Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu”.

 

La această acțiune vor participa studenți voluntari ai Biroului pentru Studenți cu Dizabilități, studenți cu și fără dizabilități, cadre didactice, personal administrativ, Alumni UBB, colaboratori, copii cu nevoi speciale și părinții acestora.

 

Be active together este un program de activități sportive realizat de către studenți (cu și fără dizabilități, voluntari ai BSD), cadre didactice și alumni UBB, împreună cu persoane cu dizabilități, precum și colaboratori ai UBB. Programul cuprinde elemente de tip zumba, dansuri, jocuri distractive, volei șezând, para-agilitate (conducerea câinilor dresați printre obstacole de către persoane cu dificultăți motorii), precum și antrenamente ale studenților UBB pentru diferite spectacole și manifestări adresate persoanelor cu dizabilități, având ca scop conștientizarea dizabilității și integrarea activă a studenților cu nevoi speciale în mediul universitar.

 

În cadrul acestui program participă organizații, instituții și specialiști cu preocupări în domeniul sportiv și îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu dizabilități: Facultatea de Educație Fizică și Sport, UBB Școala de Dresaj Canin Pet Joy, Cluj-Napoca (www.petjoy.ro), Fundația Motivation (www.motivation.ro) și altii. Programul este deschis și pentru studenții UBB în perioadele de sesiune, care doresc să se relaxeze activ prin participarea la activitățile sportive din cadrul programului.

 

Se recomandă ținută lejeră și încălțăminte pentru sală!

 

Sursa: news.ubbcluj.ro

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

articoleplatite.ro

Lasă un comentariu

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Resping