Intrare libera la colinde: UBB te invita la concertul de colinde "Imbucura-te, om bun!”

Scris de  Dec 19, 2017

Direcţia Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai vă invită la concertul de colinde ,,Îmbucură-te, om bun!”, în data de 19 decembrie 2017, de la ora 19.00, în sala Auditorium Maximum (str. Em de Martonne, nr. 1) să descoperiți colinde vechi interpretate de studenţi ai UBB.

 

Prin acest eveniment, studenţii şi absolvenţii Universităţii Babeş-Bolyai, din cadrul organizaţiilor studenţeşti Liga Studenților din Cluj, ASCOR Cluj-Napoca, Ansamblul Folcloric Studenţesc Mugurelul al UBB și Asociaţia Zestrea, scot la lumină din lada de zestre a ţăranului român obiceiuri şi tradiţii de iarnă din satul transilvănean de odinioară. Obiceiul de colindat (de la pregătirile din şezători şi până la colindatul propriu-zis din seara de Ajun), tradiţiile şi urările de Anul Nou vor fi reiterate pe scenă.

 

În încheierea evenimentului, doritorii vor putea admira în foaierul Colegiului Academic expoziţia de costume şi obiecte tradiţionale a studentului UBB Sebastian Paic (Asociaţia Zestrea), care conţine piese de colecţie, de o vechime considerabilă. Intrarea este liberă!

 

Citeste si:

---> Abonamente UNTOLD la pret special pana pe 15 ianuarie 2018!

---> Ziua de 18 decembrie va fi declarata sarbatoare nationala

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

articoleplatite.ro

Lasă un comentariu

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook