Acest proiect presupune finanțarea de către statul turc a unor activităţi menite să creeze infrastructura necesară dezvoltării carierei pedagogice a profesorilor şi studenţilor (viitori profesori) prin diseminarea de bune practici cu circa 90.000 de euro, cu numeroase beneficii pentru Universitate.
În cadrul proiectului va fi realizat un set integrat de dispozitive audio-video, care asigură comunicarea la distanță între grupuri de studenți și profesori. Prin această aplicație se dorește dezvoltarea unei conexiuni de rețea între Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din Cluj-Napoca, două extensii ale acestei facultăți situate în Năsăud și Sighetu-Marmației, și trei școli primare situate în aceste zone. Rețeaua va avea capacitatea de a fi accesată de către mai mulți utilizatori și va putea avea diverse utilități. Beneficiarii sistemului sunt profesori din învățământul primar și secundar, studenți, oameni de știință, specialiști în educație, etc.
„Succesul proiectului a fost datorat clarității cu care a fost elaborat, ținându-se cont de faptul că punerea lui în aplicare va duce la dezvoltarea și îmbunătățirea procesului de practică pedagogică pentru studenții facultății noastre. De asemenea, specificăm faptul că proiectul a avut câștig de cauză și datorită implicării Institutului, care a devenit o punte de legătura între universitate și oficialitățile turce″ a declarat prof.univ.dr. Călin Felezeu, decanul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației.
Sursa: news.ubbcluj.ro