Fonduri alocate in functie de calitatea universitatilor?

Scris de 

Aspectul financiar este mai mereu o problemă. Iar de data aceasta, soluția propusă vizează o departajare ce pune calitatea pe primul loc. Consorţiul “Universitaria”, care reuneşte unele dintre cele mai importante cinci universităţi din ţară, cere Ministerului Educaţiei ca fondurile primite de unităţile de învăţământ superior să se facă în funcţie de importanţa acestora şi de calitatea actului educaţional.


Rectorul Academiei de Studii Economice Bucureşti, Pavel Năstase, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că solicită Ministerului Educaţiei şi o fundamentare a costului pe student. “Cerem Ministerului Educaţiei o repartizare a fondurilor alocate în funcţie de importanţa şi calitatea procesului educaţional şi de cercetare din universităţi. Apoi, în ceea ce priveşte costul pe student, cerem să avem o fundamentare clară cât costă un student pentru a fi pregătit într-un program de licenţă, masterat sau doctorat, ca pe baza acestui cost să se facă această alocare şi nu în baza sumei alocate din bugetul de stat raportată la numărul de studenţi din România, care nu este o abordare potrivită”.



“Vrem să cerem Ministerului Educaţiei să venim cu o fundamentare a costului pe student pe care să o prezentăm ministerului, iar în Consiliul Naţional de Finanţare a Învăţământului Superior, colegii noştri să construiască o metodologie care să ţin cont de calitate şi de excelenţă, nu de indicatori cantitativi. Să se producă o decizie potrivită privind finanţarea învăţământului superior”, a spus Pavel Năstase.

 

Rectorul Universităţii 'Babeş-Bolyai', Ioan Aurel Pop, a declarat, la rândul său, că universităţile din România sunt subfinanţate şi că în acest fel nu se pot aştepta mari performanţe. “Tot legat de finanţări, am căzut de acord că ierarhizarea universităţilor este absolut obligatorie. Noi nu mai putem să împărţim egal cu universităţi din Reşiţa, Târgu Jiu, Târgovişte, pentru că suntem universităţi care dăm tonul în România, cu cadre didactice de elită, care publică în toată lumea, şi de aceea o ierarhizare a universităţilor pe programe de studii, institute de cercetări este absolut fundamentală. Iar în funcţie de această ierarhizare să se acorde finanţările”, a cerut Ioan Aurel Pop.


Din Consorţiul “Universitaria” fac parte Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Universitatea Bucureşti, Academia de Studii Economice Bucureşti, Universitatea de Vest Timişoara şi Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi.

 

Sursa: edumanager.ro

Sursa foto: radiocluj.ro

Rada Bogdan

Sunt Content Writer la Campuscluj.ro. Iubesc distracția și dansul. Ador ciocolata și ceaiul verde și îmi plac la nebunie comediile.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.