(SAT), subsidiara locală a producătorului belgian de echipamente aerospațiale Sonaca, împlinește un an de producție și va continua să crească treptat cu noi produse. Cu această ocazie, având în vedere faptul că Sonaca Aerospace Trasnylvania lucrează în colaborare cu Airbus Defence and Space, începând cu finalul anului 2018 aceasta va susține producția de prototipuri pentru noua rachetă Ariane 6.

Ministerul Educaţiei vine cu o propunere legată de plecarea din ţară, de obicei la muncă în alte state UE, a românilor cu studii superioare şi nu exclude ca, „în măsura în care va fi posibil", să fie puse în dezbatere măsuri care să impună absolvenţilor de studii superioare beneficiari de locuri subvenţionate de la bugetul de stat să lucreze în România o perioadă egală cu cea a studiilor superioare subvenţionate de stat.

Târgul de Cariere Cluj - Global își deschide porțile azi și mâine, 24-25 octombrie, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, unde peste 80 de companii și organizații oferă oportunități de carieră celor care vor să facă următorul pas în viața lor profesională. La această ediție vor fi prezente companii din toate domeniile de activitate, de la inginerie la IT, retail, call center, financiar, până la automotive sau industria farmaceutică, transport, energie sau HoReCa.

În ciuda faptului că România are cea mai mare creştere economică din Eu­ropa (4,3% în T1), iar multinaţio­nalele şi companiile româneşti caută nonstop angajaţi, aproape 90.000 de ro­mâni au aplicat în ultimele trei luni pentru un loc de muncă în străinătate, o treime dintre aceştia reprezintând cea mai bună forţă de mun­că de pe piaţă, tineri cu vârste între 25 şi 35 de ani, informează Ziarul Financiar.

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează în data de 25 septembrie o nouă ediţie a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi.

Un oraş cu mulţi studenţi înseamnă o bază mai mare de recrutare pentru companiile multinaţionale în căutare de forţă de muncă ieftină şi calificată. În anul universitar 2012-2013, erau înscrişi 464.592 de studenţi la stat şi la privat, conform Institutului Naţional de Statistică (INS). 30% învaţă în Bucureşti, urmând în top centrele universitare Cluj - 10,8% şi Iaşi - 10%.

Mai toți ne-am confruntat cu perioade în care nu aveam loc de muncă sau în care ne doream o schimbare în zona profesională și este normal ca aceste momente să nu fie cele mai ușoare. Șomajul este un fenomen care dă bătai de cap la nivel global, iar siguranța locului de muncă nu mai este aceeași ca pe vremea părinților sau bunicilor noștri.

Nestle, cel mai mare grup din domeniul alimentar din lume, va contribui la crearea a 100.000 de noi locuri de munca in urmatorii patru ani, in cadrul unei initiative pentru reducerea somajului in randul tinerilor, din care fac parte aproximativ 200 de companii, printre care Google si Ernst & Young, scrie incont.ro.

Universităţile trebuie să demonstreze necesitatea pe piaţa muncii a noilor calificări din învăţământul superior, atunci când solicită înscrierea acestora în Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior (RNCIS), potrivit metodologiei de înscriere şi înregistrare în RNCIS.

Vânzare, vânzare, vânzare. Toți vând ceva, ție sau altcuiva. Așa că echipa SmartDreamers s-a hotarât să facă un top al joburilor din acest domeniu axat pe luna octombrie. Vezi dacă ți se potrivește ceva și aplică. Nu știi cum poți ajunge și tu în top, fără măcar să îți propui așa ceva.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.