[interviu] cu Nina Bratfalean, marketing manager in cadrul BMW

Scris de  Ian 25, 2015

Pretty woman, driving down the street…Nina e genul acela de femeie pe care ți-o imaginezi cum, atunci când iese din casă, zâmbește politicos vecinilor pe lângă care trece și urcă elegant în mașină, îndreptându-se ușor spre serviciu. Genul acela de femeie pe care ai lăsa-o oricând să intre de pe o străduță mică pe un aglomerat bulevard, doar că tocurile ei, care se ridică odată cu puternica apăsare a pedalei de accelerație, nu vor da nicio șansă gesturilor tale gentile. Pare un mix perfect între eleganță și îndrăzneală, între gingășie și siguranță. E femeie în industria auto și îți lasă impresia că poate da cu ușurință de pereți cu orice fel de preconcepții legate de asta.

E, așadar, Marketing Manager la BMW Group Romania și n-a ajuns în poziția aceasta fluierând -sau claxonând-, așteptând ca soarta să îi surâdă, precum face un autostopist plin de speranță. Nu. Și-a început studiile în București, în domeniul economiei, urmând ca mai apoi să obțină două mastere, unul în Comunicare audio-video (SNSPA) iar celălalt în Business Administration (A.S.E). După studii a intrat în industria auto, pe care până în prezent nu a părăsit-o. Cei aproape 15 ani de experiență i-a împărțit așa: 4 i-a dedicat poziției de PR Manager la ROMCAR, 3 au prins viteză la Porsche, acolo unde a fost Communication Director, iar din 2007 până în prezent ”turează” Marketingul la un alt brand puternic, BMW.

 

Cu ce te ocupi mai exact și cum arată o zi obișnuită la locul de muncă?

Sunt marketing manager la BMW Group Romania. Împreună cu echipa mea, gestionăm complet marketing-wise, mărcile BMW și MINI în România. Departamentul de marketing pe care îl conduc este împărțit în câteva divizii strategice, conduse de către persoane pe care le apreciez enorm și alături de care am construit mult în ultimii ani: product & price, CRM, events, digital.

Calendarul meu este stabilit și aglomerat pe multe luni înainte – pe cel puțin patru – pentru că în perioada aceasta călătoresc lunar la Londra și la New York pentru un Executive MBA pe care îl fac la London Business School și la Columbia Business School. Atunci când sunt în București și, deci, la birou, îmi încep ziua foarte devreme. O zi pe săptămână –miecurea– avem ritualul ședințelor, cunoscut – poate prea cunoscut – în corporații. Începem cu management meeting, apoi first-liner meeting, apoi meeting cu echipa întreagă, apoi pe divizii. Practic, e o zi în care aproape că nu imi accesez laptopul, pentru că sunt de dimineață și până seara în dialog cu echipa sau cu alți colegi.

În restul zilelor sunt mereu conectată la e-mailuri și la “to do” list. Sunt operativă, multi-tasking, mereu in mișcare, șarmantă… Glumesc! (n.r. chiar e!) Sunt, pur și simplu, ca orice manager din corporație pentru care timpul este resursa cu cele mai mari limitări și cu cele mai mari presiuni. Mă simt împlinită la finalul unei zile în care orele de muncă la birou au fost bine “îndesate” cu subiecte rezolvate, în care am mai avut, poate, un prânz cu cineva plăcut și inspirat, o conversație scurtă (de felul “touch-base”) spre după-amiază cu mama sau cu cineva drag, un dialog cu cineva din echipă, un telefon cu alți omologi din regiunea din care face parte țara noastră; pe scurt, îmi iubesc munca mult de tot și pe fiecare dintre zilele “obișnuite”, cum le numești tu în întrebare.

 

Ce îți place cel mai mult la meseria ta? 

Mărcile pe care le servesc (BMW si MINI), oamenii din echipa mea și cei cu care interacționez operațional, libertatea de mișcare și de decizie, lipsa limitelor în ceea ce privește creativitatea comunicării.

poza___3

 

Dat fiind faptul că politicile de comunicare ale brandurilor mari sunt centralizate, ai momente în care simți că ai vrea să nu depinzi în vreun fel de direcțiile stabilite la Munchen? 

Avem libertatea pe care ne-o dorim. În timp, am învățat să o definim cu câteva limite pe care nu le vrem scoase, pentru că marca trebuie să comunice unitar oriunde în lume. Avem posibilitatea să fim creativi (atât noi, cât și agențiile care lucrează pentru BMW și MINI) în abordare, în mixul de media, în tactici, în strategiile de termen lung… Spuneam adineaori că iubesc la meseria mea lipsa limitelor în ceea ce privește creativitatea. Sunt convinsă că toți creativii care lucrează cu noi nu simt mari limitări (desigur, excludem rigorile de Corporate Identity). Să îți dau un exemplu: Acum câteva zile, mai exact în 12.12.14, a început prima campanie din istoria BMW în Romania în care avem ca vizual principal o poză făcută la noi în țară, de către Ciprian Mihai. A fost o idee ad-hoc, născută în urma unei convorbiri telefonice cu PR-ul nostru, într-o pauză de la unul dintre cursurile mele din Londra. În ziua urmatoare s-a plecat cu mașina înspre locația unde a fost făcută fotografia și, la mai puțin de 48 de ore, o aveam, minunată, aprobată, gata de intrat în DTP… 

 

Ce voiai să te faci când erai mică și ce anume ți-a schimbat ulterior traseul?

Voiam să devin scriitoare, cred. Apoi, pe tot parcursul adolescenței voiam să fac voluntariat, să ajut, să contribui. Mi-am imaginat că dacă aș fi doctor, de exemplu, aș putea face acest lucru. Traseul mi l-au schimbat cărțile și maturitatea. Sunt aproape, totuși, destul de des de ceea ce îmi doream să fac în copilărie.

 

Cât de mult crezi că ajută teoria în carieră, comparativ cu practica propriu zisă?

Teoria ajută. Dacă ai șansa să o poți integra în muncă (nu spun “să o poți integra în munca zilnică”, pentru că știm cu toții cât de departe de teorie suntem în rigorile unei zile – la nivel de textbook). Teoria este fundamentală pentru înțelegerea proceselor, a cauzelor și a efectelor lor, pentru conceptualizarea task-urilor și pentru alinierea la un limbaj comun. Cred în teorie. Cei mai buni oameni de marketing, de exemplu, pe care i-am cunoscut sunt, întâi de toate, buni teoreticieni. Știu statistică, știu decision models, știu analiză și planning financiar.

Teoria bine înțeleasă este la baza tuturor lucrurilor făcute bine. Pe aceasta se clădește o carieră puternică și o experiență de muncă cu rezultate de durată. Totul devine mai ușor când ai conceptele în minte și în mână; dialogul, gândirea și perspectiva nu pot fi complete fără baza teoretică potrivită.

 

Prin ce consideri că se diferențiază comunicarea din industria auto cu altele?

Industria auto (premium) este aproape la fel de dinamică – din punct de vedere al comunicării și evoluției – ca (cu o mică exagerare înadins) FMCG și la fel de frumoasă și de complexă precum domeniul serviciilor și al luxului. În comunicarea în auto nu se mai poate separa de multă vreme produsul de serviciu, ceea ce aduce cu sine frumusețea și complexitatea strategiilor și tacticilor de CRM, de exemplu, al căror fan sunt.

IMG_2031

 

De care campanie realizată de tine ești cea mai mândră? Ne poți da un exemplu și de la concurență, genul acela de campanie / reclamă de care îți pare atââât de rău că nu a fost ideea voastră?

Sunt tare mândră de campania de care îți vorbeam adineaori – cea cu vizualul creat în România – lansarea noului BMW X6. Sper că va fi preluată în curând și de alte țări.

Admir des campaniile competiției. Industria noastră este foarte creativă pe tactici. Au agenții bune, creativi și strategi pe care mi i-aș dori aproape. Trăim într-o competiție vie, noi, cei de la BMW, Audi, Mercedes-Benz.

 

Povestește-ne despre cel mai greu moment pe care l-ai avut în carieră și despre cum ai reușit să îl depășești.

În anul în care am acceptat job-ul de la BMW România, echipa mea nu exista; de fapt, cred că eram doar șase angajați în întreaga companie. Era septembrie, era final de an, cu planning de bugete, cu pricing pentru modelele noi, cu campanii, cu ședințe de management, cu recrutare de oameni pentru echipă, cu aliniere cu rețeaua de dealeri. Credeam că nu o să rezist. Aproape patru luni am avut un traseu precis, de la ușa de la intrare în casa la cadă si apoi direct în pat. Nu am pășit, cred, în afara acestei “rute”; poate, totuși, am oprit de vreo câteva ori la cafetiera din bucatarie…

Am depășit momentul încet-incet, când a început să mi se formeze echipa. Ne-am împărțit proiectele, am prioritizat, am continuat să lucram cot la cot, mult și intens. 

 

Online vs Offline în marketing

Cheia este, în fapt, integrarea online cu offline. Separat, ele performează, dar împreună pot crește exponențial rezultatele. Sunt fan și promoter al integrării online cu CRM și cu offline. Urmărește-ne campaniile începând cu luna martie 2015 și vei înțelege la ce mă refer. Atât pot spune pe moment…

 

De unde afli ultimele noutăți din aria ta de activitate? Care sunt cele mai relevante surse de informare pentru tine în acest sens?

Am marea șansă să am acces la intranetul și la bibliotecă virtuală a London Business School, Columbia University, Harvard Business Review. Sunt surse de minuni și de informații. Le parcurg săptămânal.

 

Ce ne poți spune despre politica de recrutare din cadrul companiei? 

Primim CV-uri direct destul de des. Le studiem, le documentăm și le adnotăm pentru posibile job-uri. Angajări facem rar, într-adevăr, pentru că structura companiei este gândită să fie restrânsă (BMW Group România are puțini angajați).

 

Sursa: smartdreamers.ro/blog

Ultima modificare Duminică, 01 Februarie 2015 14:56
Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

articoleplatite.ro

Lasă un comentariu

banner IARNA 300x600

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Resping