Conducerea Universităţii Babeş-Bolyai, după negocieri cu reprezentanţii legitimi ai studenţilor, va permite cazarea în cămine a cazurilor speciale, pe perioada vacanței de vară.

Conducerea Universităţii Babeş-Bolyai, în urma negocierilor cu reprezentanţii legitimi ai studenţilor din universitate (CSUBB), a găsit o soluție pentru asigurarea unui cămin disponibil, prin rotație, pe perioada vacanței de vară. Astfel, studenţii doctoranzi, cei care îşi desfăşoară stagiile de practică obligatorie, cei care sunt membri în echipe de cercetare sau de organizare a unor manifestări naţionale şi internaţionale, cei care sunt implicaţi în programe de internship, dar şi studenții proveniți din centre de plasament și orfanii de ambii părinți, vor putea beneficia de un spațiu de cazare, pe perioada vacanței de vară, în căminul UBB disponibil.

Universitatea Babeș-Bolyai a decis efectuarea unor lucrări de renovare a căminelor pe care le are în administrație, drept pentru care, pe durata vacanței de vară acestea vor fi închise.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.