Bilant de sfarsit de vara studenteasca

Scris de 

Astăzi vreau să vă vorbesc despre un final fericit al acestei vacanțe de vară, despre un apus de soare peste câteva zile caniculare pline de spor, de entuziasm, de treziri târzii, dar spornice, de iubire, de nostalgie, de lecturi, de discuții filozofice cu mama, certuri mici lăsate cu împăcări mari, seri de vară în care auzi doar marea (sau poate greierul dacă stai la munte), dimineți de jogging ce-ți luminează ziua toată, ceruri senine, înstelate și fericite, despre ploi grăbite ce ne lasă-n dar miresme minune, despre rețete noi de gătit (încercate și eșuate), despre bunici și rude ce te-așteaptă fericite-n prag, despre poze noi pe Facebook ce ne rezumă verile de vis, despre oameni frumoși, despre cafelele de la prânz cu prietenii și nopțile făcute dimineți, despre plimbările prin parc și despre toate cele ce ne fac să suspinăm în luna aceasta a lui răpciune.

summers end


Azi descopăr melancolică cât de grăbită a fost vara aceasta, c-a trecut pe la noi în fugă. Dar ne-a presărat, în graba ei, momente inedite, inundate deja într-un dor atât de mare și de grav. S-a grăbit, dar n-a uitat să ne lase suspine și vacanțe de care am profitat la maxim. Dar mai ales fotografii cu care să ne hrănim amintirile tot anul ce va urma.


Astăzi m-am hotărât să fac bilanțul momentelor estivale celor mai frumoase, sculptate-n amintiri și decorate cu atâtea zâmbete, vai. Azi și-acum mă îndrăgostesc de viață și de clipă, de soare și de-albastru, de tot ce-nseamnă vară. Și tot azi mă confesez, spunându-vă c-aș vrea ca toată viața să-mi fie un anotimp de vară ca acesta, ca-n fiecare zi, moment sau clipă să văd un cer senin și desenat cu stele. Și stelele acestea să-mi fie ghid spre fericire… C-atâta cer și nimic mai mult: ca viața toată să-mi fie o zi de vară.

 

Sursa foto: blog.davey.com

Rada Bogdan

Sunt Content Writer la Campuscluj.ro. Iubesc distracția și dansul. Ador ciocolata și ceaiul verde și îmi plac la nebunie comediile.

articoleplatite.ro

Lasă un comentariu

banner IARNA 300x600

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Resping