A început facultatea, o, ce bucurie! În primele săptămâni totul e destul de lejer, dar, pe măsură ce calendarul anunță decembrie, panica își reintră în drepturi, iar sesiunea e nu foarte departe.

Când, ca un student conștiincios ce te afli, dai să pui mâna pe curs, constați că nu ai paharul cu apă (esențial pentru învățat), că patul nu e făcut sau că parcă ai mânca ceva. Dacă niciuna dintre toate aceste ,,simptome” ale sesiunii nu te apucă, atunci devii ipohondru și apar dureri de cap, de spate, de stomac.

Piţipoancă, piţipoance, piţipoancele. O serie de cuvinte care nu au nevoie de definiţie. E suficient să rosteşti prima silabă, iar în mintea ta se şi proiectează o imagine a unei tinere portocalii, vopsită în roz, şi care pare a fi atipică de specia umană, homo sapiens. Dar cum de au ajuns piţipoancele să fie atât de...cunoscute?

Nu ştiu sigur cine a inventat acest termen şi cine i-a conferit această identitate, dar dacă încep să scormonesc în amintiri, ştiu că era un site intitulat „pitzipoanca.org”, unde două fete – sau era doar una? – Fashion Pitzi şi Bad Pitzi, cu priceperea unui chirurg şi cu umorul cinico-zemos ale unor intelectuale, căutau şi postau astfel de fenomene, spre deliciul tuturor. Dar ce este o piţipoancă?